Proză și poezii

Privind spre mãrile de ceară
Sau spre cerul cel senin,
Văd cum vin încet pe seară,
Cupe albe cu venin.
 
De sub mari, de după ape,
De sub umbra unui pin,
Nori încearcă să îngroape
Curcubeul cel divin.
 
Oamenii din lumea oarbă,
De sub cerul cristalin,
Vor iubirea să o soarbă,
Și să-o umple cu venin.
 
Norii toți de-ar fi să piară,
Timpul să se scurgă lin,
Am fugii de-a sorții gheară,
Ce ne umple de venin.

Dar din codrii nemuririi,
Vine-un șarpe otrăvit,
Ce-n fântâna tinereții,
Mult venin a azvârlit.

M-am lăsat pradă uitării
Și cu timpul m-am convins,
Că povara depărtării,
Pe noi, amândoi ne-anvins!