Un necunoscut

0
119
Poezia ‘Un necunoscut‘ dezvăluie odiseea sufletească a celui ce navighează pe mările tumultoase ale iubirii pierdute. Este o călătorie prin labirintul umbrelor lăsate în urmă de pasiuni stinse, de sentimente reprimate sau de iubiri uitate. Aici, amintirile și realitatea se împletesc într-un dans melancolic, unde fiecare cuvânt este o frântură de suflet redată pe hârtie. Este o invitație la a ne explora adâncurile propriilor sentimente, ale contrastului dintre lumina amintirilor dulci-amare și îmbrățișare rece a prezentului. Această poezie este un dialog între ceea ce a fost și ceea ce este, o punte peste timp între doi străini care odinioară împărtășeau același puls al vieții.

Un necunoscut

Te cațeri pe perete zi de zi

Eu te dau jos, tu iar revii.

Eu te arunc din atriul vieții mele

Tu te strecori, mă lași fără putere.

 

Și te doresc, dar te alung

În suflet ace îmi împung,

Și încerc mereu să-te  ocolesc

Dar tot în suflet te găsesc.

 

Te văd acum, mă trec fiori

Tu ești o rază între flori,

O rază pe care-o iubesc

Un ciob cu care mă rănesc.

 

Mă trec fiori și frământări

Pășesc pe-aceleași vechi cărări,

Mă pierd prin noapte făr’ să știu

Ajung adesea în pustiu.

 

Tu încă ești în gândul meu,

O umbră sau un curcubeu

Un vis frumos, un vis amar

Un vis aproape un coșmar.

 

Și simt că sufletu-ți de fier,

E-o depărtare în care pier

Zâmbetul tău e un sonet,

Dragostea ta e un magnet.

 

Dar noi suntem de-același pol,

O inimă, un suflet gol.

Un spațiu în care gravitez,

Eu lângă tine levitez.

 

Plutesc aievea și îți spun

Că tot ce simt am să transpun,

Dar tu în față ai un scut,

Eu sunt doar un necunoscut.

Analiza pe text a poeziei: Un necunoscut

Un necunoscut
Un necunoscut

Dorința și Respingerea

Analiza pe text a primei strofe evidențiază jocul între prezența constantă și încercarea de detașare în contextul unei relații marcate de amprenta digitală.

„Te cațeri pe perete zi de zi”

Acest vers reflectă modul în care persoana iubită, prin activitatea sa pe rețelele sociale, rămâne o prezență constantă în viața celui care observă. Postările frecvente sunt un semn al vieții sale active, a evenimentelor și experiențelor noi, sugerând că aceasta a avansat în viață.

„Eu te dau jos, tu iar revii.”

Aici, „a da jos” simbolizează eforturile de a se distanța emoțional, de a încerca să înlăture influența și amintirea persoanei iubite din viața sa. Cu toate acestea, reapariția constantă a noilor postări ale persoanei respective pe rețelele sociale readuce emoțiile și amintirile în prim-plan.

„Eu te arunc din atriul vieții mele”

„A a arunca din atriul vieții” folosește o metaforă medicală, atriul fiind o parte a inimii, pentru a ilustra dorința profundă de a elimina pe cineva din centrul emoțional al existenței.

„Tu te strecori, mă lași fără putere.”

Finalul strofei accentuează sentimentul de neputință în fața persistenței memoriei și a sentimentelor. „A se strecura” sugerează o revenire subtilă și inevitabilă în gândurile și emoțiile celui care observă, lăsându-l fără forța necesară pentru a se detașa complet.

Această strofă captează esența unei lupte interioare cu care se confruntă oricine în era digitală, ilustrând complexitatea emoțională generată de omniprezența online a persoanelor din trecutul nostru.

Un necunoscut
Un necunoscut

Iubirea și Durerea

Versurile:

„Și te doresc, dar te alung

În suflet ace îmi împung”

reflectă un conflict interior între inima și rațiune, între sentimentul profund de dragoste și conștientizarea că povestea s-a încheiat.

„Și te doresc” vorbește despre inima care încă arde cu flacăra iubirii, despre acea atracție profundă care nu cunoaște limite sau rațiune, o iubire care persistă în ciuda tuturor obstacolelor.

„Dar te alung” reprezintă vocea rațiunii, a conștiinței care încearcă să impună realitatea, să aducă la lumină faptul că relația s-a încheiat. Este o incercare de distanțarea de gândurile și sentimentele legate de persoana iubită, o luptă interioară între ceea ce simte inima și ceea ce știe mintea.

„În suflet ace îmi împung” exprimă durerea provocată de această luptă internă, suferința care derivă din iubirea neîmpărtășită sau din dragostea care trebuie lăsată în urmă. Este imaginea durerii care vine din recunoașterea faptului că, deși iubirea persistă în inimă, realitatea impune un sfârșit, lăsând în urmă o rană adâncă în suflet.

Aceste versuri captează esența suferinței în dragoste, ilustrând cum inima și mintea pot fi în conflict, și cum această bătălie interioară se reflectă într-o durere emoțională intensă, care marchează profund ființa.

Atracția Irresistibilă

Versurile:

„Și simt că sufletu-ți de fier,

E-o depărtare în care pier

Zâmbetul tău e un sonet,

Dragostea ta e un magnet.”

exprimă un contrast profund între percepția de neclintire și inaccesibilitate a fostei iubiri și atracția irezistibilă pe care aceasta încă o exercită.

„Sufletu-ți de fier” sugerează o intransigență emoțională, o forță interioară sau o decizie de a nu mai permite emoțiilor să influențeze prezentul. Este imaginea rezistenței, a unei bariere care nu poate fi depășită, simbolizând ideea că orice încercare de a reînnoi legătura este inutilă, că orice scânteie de dragoste anterioară s-a stins definitiv.

„E-o depărtare în care pier” evocă sentimentul de pierdere și de distanțare, sugerând că această fortăreață emoțională creează un abis între trecut și prezent, între ce a fost și ce este, un spațiu în care speranțele și dorințele dispar.

„Zâmbetul tău e un sonet” introduce o schimbare de ton, aducând în prim-plan frumusețea și poezia amintirilor, chiar în mijlocul durerii și a depărtării. Zâmbetul persoanei iubite este ridicat la rangul de artă, un sonet care încă rezonează cu armonie și grație în inima celui care încă iubește, sugerând că, în ciuda tuturor evenimentelor, frumusețea și amintirea acelei persoane rămâne o surse de inspirație și adorație.

„Dragostea ta e un magnet” reconfirmă puterea acestei atracții, indicând că, indiferent de barierele emoționale sau de distanțele create, forța acestei iubiri persistă, amintind continuu despre ceea ce a fost odată. 

Nu toate inimile ard la nesfârșit 

„Plutesc aievea și îți spun

Că tot ce simt am să transpun,

Dar tu în față ai un scut,

Eu sunt doar un necunoscut.”

„Plutesc aievea și îți spun” nu este doar o exprimare a libertății interioare, ci și o manifestare a vulnerabilității. A pluti „aievea” sugerează o stare de grație efemeră, un moment de suspensie între vis și realitate, unde vocea interioară își găsește curajul de a se exprima neîngrădit, deși e conștientă de abisul ce se deschide dedesubt.

„Că tot ce simt am să transpun” reverberează cu un ecou de speranță și determinare. Iluzia ca sentimentele odată expuse și demonstrate, vor fi și validate, că acestea își vor găsi un răspuns favorabil.

„Dar tu în față ai un scut” reflectă contrastul dureros dintre deschiderea totală și închiderea absolută. Scutul devine metafora distanței insurmontabile, a neînțelegerii sau a refuzului de a se angaja în dialogul emoțional. Este imaginea rezistenței, a negării, a unei fortărețe care nu poate fi cucerită, indiferent de intensitatea sentimentelor care o asaltează.

„Eu sunt doar un necunoscut.” Aceste cuvinte încheie poemul cu o constatare ce răsună adânc în suflet. Tranziția de la intimitatea profundă la anonimatul rece reflectă o pierdere profundă, nu doar a relației, ci și a identității. A deveni un „necunoscut” pentru cineva cu care ai împărtășit atât de multe este poate una dintre cele mai profunde forme de alienare, un ecou care rămâne în suflet mult după ce cuvintele s-au risipit.

Astfel, aceste versuri împletesc un dans al contrastelor emoționale, unde speranța de a exprima și de a atinge este zădărnicită de realitatea unei separări definitive, lăsând în urmă doar ecoul unei intimități pierdute și al unei identități transformate.

Cumpără cartea: Librărie
Varianta recitată:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.