„Ultima vară ce nu s-a sfârșit” este o poezie ce dezvoltă emoția lăsată în urmă de piesa „Ultima vară” a lui Dan Bălan, ducând mai departe povestea unei iubiri care persistă dincolo de limitele realității imediate. Versurile evocă un amestec de nostalgie și speranță, descriind dorința arzătoare de a regăsi acel anotimp care pare să nu se mai întoarcă niciodată.
Ultima vară ce nu s-a sfârșit
Te mai întorci vreodată la vara noastră,
să calci pe urmele pașilor uitați,
să simți sub tălpi nisipul încins
și vântul ce-ți strângea șoaptele-n brațe?
Eu sunt tot aici, pe același țărm,
unde ultima seară își păstrează ecoul,
unde valurile îmi spală tăcerea,
dar nu și dorul.
Îți amintești? Mi-ai cerut să nu te uit,
să te port ca pe o flacără ce-mi arde sub piele,
să nu las vara să plece din noi,
dar vara s-a dus… pentru tine.
Am rătăcit de atunci prin anotimpuri străine,
prin lumi ce nu-ți știau numele,
căutându-ți privirea în fiecare apus,
în fiecare furtună ce-mi sfâșia nopțile.
Și într-un colț de lume te-am găsit,
sub luminile calde ale unei serii,
zâmbind la fel, strălucind la fel,
dar fără să știi că te-am găsit.
M-am apropiat cu inima arzândă,
cu pași măsurați de teamă și dor,
dar ochii tăi m-au străpuns, dar fără să tresară,
ca și cum n-aș fi fost niciodată al tău.
Altă mână strângeai în palma,
altă voce îți rostea numele,
iar eu, cel ce a străbătut lumea
pentru tine,
am rămas doar un licurici pierdut în noapte.
Dar încă te mai regăsesc acolo, în vis,
unde noaptea nu se destramă,
unde vara nu piere sub pașii timpului,
ci ne îmbracă în lumină.
Acolo, nimic nu mai e amar,
nici timpul, nici dorul, nici lacrimile.
Acolo nu există despărțiri sau plecări,
nici priviri care tac fără glas.
Acolo iubirea încă tresare…
Dar zorii pătrund prin fereastra tăcerii,
iar visul se pierde sub raza de soare,
și vara se stinge și ultima noapte,
iar lacrimile curg din nou printre șoapte…
Citește și: https://www.tonisao.ro/poezia-ganduri-care-nu-mi-apartin/