Te port în mine ca pe un cer

Dacă ai fi o stea pe cerul infinit,
te-aș căuta noapte de noapte,
cu ochii arși de nerăbdare,
dar plini de dorința de a te atinge cu privirea,
ca și cum lumina ta ar fi singura limbă
pe care inima mea o mai poate auzi.

Aș învăța constelațiile pe de rost,
nu ca pe o hartă a lumii,
ci ca pe o rugăciune spusă în tăcerea trupului,
doar ca să-mi pot aminti drumul înapoi spre tine.
Iar când lumea s-ar retrage sub pleoapele lunii,
ți-aș rosti numele încet,
ca și cum raza ta ar vibra în aer,
ascultându-mă.

Aș așterne peste câmpii, flori cu mirosul tău,
ca vântul să le poată purta înspre mine,
dar nu doar parfumul,
ci atingerea aerului care a păstrat urma pașilor tăi.
Și ți-aș lăsa pe fiecare floare o urmă din mine,
ca să mă recunoști,
când pașii te vor duce departe,
și vântul îți va aduce ceva ce arde deja în tine.

Mi-aș picta pe față zâmbetul tău,
nu ca pe o mască,
ci ca pe o pecete caldă, de netăgăduit.
Și m-aș privi apoi în oglindă,
nu ca să mă văd,
ci ca să te regăsesc în mine,
cum recunoști o amintire care nu te-a părăsit niciodată.

Și dacă nu te-aș fi cunoscut, tot te-aș fi iubit.
Fiindcă unele iubiri nu se nasc
și nici nu se aprind din afară.
Ci ne străbat, ne cresc, ne cheamă
din adâncul inimii noastre,
ca și cum ar fi fost acolo de la început.

De aceea nu-o să te caut nicăieri,
căci te port deja în mine.
Nu te caut printre stele,
ci în aerul pe care îl atingi după ce-ai trecut,
în vibrația care rămâne o clipă
în urma pașilor pe care doar eu îi aud.

Și totuși, în fiecare noapte,
îmi ridic privirea spre cer,
nu ca să te găsesc,
ci ca să-ți mulțumesc că exiști,
așa cum o pasăre îi mulțumește zării
pentru că o lasă să zboare.

citește și:  https://www.tonisao.ro/un-necunoscut/

cumpără cărțile: https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean