Recenzie: „Pinocchio” de Carlo Collodi

„Pinocchio”, opera clasică a lui Carlo Collodi (pseudonimul lui Carlo Lorenzini), se distinge în peisajul literaturii pentru copii. Inițial publicată ca o serie în foileton între 1881 și 1883, a fost transformată în roman complet în 1883. Povestea lui Pinocchio, marioneta de lemn devenită simbol cultural, a fost adaptată în diverse forme, inclusiv în filmul Disney din 1940 și versiunea rusească „Buratino” de Alexei Tolstoi. Aceste adaptări, deși populare, diferă semnificativ de textul original.

Personajul principal: un antierou

Pinocchio, creat de tâmplarul Geppetto, nu este o simplă marionetă, ci un simbol al transformării personale. Personajul reprezintă un amestec de naivitate și curiozitate, elemente fundamentale ale ființei umane, ce se îmbină cu un spirit rebel și o tendință spre dezobediență. Aventurile sale, de la întâlnirea cu vulpea și pisica până la escapada în țara jucăriilor, reflectă o călătorie interioară complexă, plină de greșeli, dar și de învățăminte prețioase.

Aventurile lui Pinocchio ilustrează călătoria sa de la naivitate la înțelepciune. Transformarea sa în măgar și apoi reîntoarcerea la forma umană nu sunt doar elemente fantastice, ci simbolizează dificultățile și greșelile inerente procesului de maturizare. Această metamorfoză este o metaforă a asumării responsabilităților și a importanței educației în formarea caracterului.

Realismul debordant

În comparație cu adaptările ulterioare, precum celebra versiune Disney, cartea lui Collodi prezintă un ton mai întunecat și realist. Spre exemplu, uciderea greierului vorbitor la pagina 13 și episodul în care Pinocchio aproape moare spânzurat, sunt detalii care aduc un nivel de gravitate și realitate narativă, în contrast cu abordarea mai blândă și mai optimistă a adaptărilor. Aceste diferențe evidențiază intenția autorului de a folosi povestea pentru a transmite mesaje educative profunde despre importanța ascultării, a învățăturii și a consecințelor minciunii.