Recenzie: „Enigma Otiliei” de George Călinescu
„Enigma Otiliei”, un roman scris de George Călinescu, este considerată una dintre capodoperele literaturii românești moderne. Romanul este un amestec intrigant de realism, satiră socială și elemente balzaciene, oferind o analiză profundă a societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea.
Personajele și intriga
Povestea se învârte în jurul lui Felix Sima, un tânăr orfan care vine în București pentru a studia medicina și care se îndrăgostește de Otilia, fiica adoptivă a unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Otilia, un personaj complex și misterios, devine obiectul afecțiunii mai multor bărbați, creând astfel nucleul intrigii romanului. Personajele sunt bine conturate, fiecare cu propriile lor motivații, calități și defecte, contribuind la o reprezentare realistă a societății românești. Personal, îmi vine foarte greu să mă identific cu aceste personaje, multe dintre ele părându-mi-se preocupate excesiv de avere și intrigi sau de o moralitate transformată în naivitate.

Cum am apreciat eu romanul:
Am apreciat modul în care George Călinescu își construiește personajele și satira sa caustică asupra societății românești. Otilia, cu șiretenia și falsitatea ei ascunsă sub masca unei copile naive, este un personaj ce aduce profunzime poveștii. Frumoasă și enigmatică, Otilia este un trandafir splendid: atrăgătoare la suprafață, dar cu spini ascunși gata să rănească pe oricine încearcă să se apropie prea mult. Această natură duală reflectă complexitatea sa psihologică și capacitatea de a manipula oamenii din jurul ei pentru a-și atinge scopurile.
Un aspect profund al caracterului Otiliei, care îi modelează acțiunile și deciziile, este dorința continuă de a găsi un substitut pentru figura paternă absentă, o trăsătură care ar putea fi interpretată ca un complex al tatălui (Daddy Issue). Acest complex se manifestă prin atracția ei către bărbați maturi și potenți financiar, reflectând o căutare inconștientă după siguranță și protecție în brațele unor figuri paterne dominante.
În contrast cu Otilia, Stănică Rădulescu este portretizat ca un parazit, o buruiană care își croiește drum prin societate fără adăuga nico valoare în jur. Singurul scop al acestuia fiind acela de a extrage resursele celor din jur pentru propriul beneficiu. Deși ambele personaje sunt în căutarea bogăției, abordarea lor este diferită. Otilia folosește seducția și subtilitatea, în timp ce Stănică aplică tactici mult mai directe și brutale. Dar în definitv, ambi urmăresc același țel.
Aglae de asemenea, antieroul romanului, cu invidia și răutatea sa, adaugă o altă dimensiune intrigii. La fel ca toate celelalte personaje, fiecare cu propriile sale intrigi și agende, contribuie la o reprezentare vibrantă și complexă a luptei pentru putere în societatea românească de la începutul secolului al XX-lea.

Recenzie: „Enigma Otiliei” de George Călinescu
Astfel, „Enigma Otiliei” rămâne o analiză incisivă a naturii umane, explorând teme precum avariția, ipocrizia și ambiția într-un context social și istoric definit de transformări profunde. Călinescu reușește să creeze o lume în care fiecare personaj, cu dorințele și defectele sale, este un microcosmos al unei societăți mai largi. O luptă continuă a personajelor pentru a-și asigura locul în ierarhia socială. Romanul este deasemenea o lectură obligatorie pentru oricine este interesat de literatura românească (Și să își ia BAC-ul).
Citește și: https://www.tonisao.ro/category/recenzie-carte/