AcasăPoeziiPoezia: Dincolo de acum

Poezia: Dincolo de acum

Published on

spot_img

Poezia dincolo de acum ne prezintă o lumea care se schimbă necontenit, care este într-o transformare perpetuă, dar din care ceva esențial pare să se piardă. Trăim într-o epocă în care timpul a fost fragmentat în bucăți prea mici pentru a mai construi ceva durabil. Ne ancorăm în clipa de acum, o clipă care se repetă obsesiv, fără trecut și fără viitor, fără memorie și fără speranță. Dar dacă noi, cei rămași, simțim dorul celor plecați, oare ei, dincolo de nori, nu ne privesc cu aceeași dorință neîmplinită? Oare nu suferă și ei, văzând cum lumea pe care au lăsat-o în urmă devine tot mai străină de ceea ce a fost odinioară?

Poezia: Dincolo de acum

Privindu-te printre norii palizi ai verii, încerc să te ating,

așa cum o rază de soare mângâie pământul.

Dar timpul tău curge, pe când al meu s-a oprit,

asemenea unui vârf de munte care tronează deasupra norilor.

În această înălțime tăcută, nu mai aud vorbe și pași,

căci oamenii rareori mai trec de nori.

Toți se îndreaptă în jos,

plutind pe râul de lavă al civilizației noastre,

cufundați în străfunduri.

 

Drumul omului nu mai tinde spre cer,

ci curge lin spre infern.

Vocile minții răsună frenetic,

îndemnându-i să trăiască acum,

pentru acest moment efemer.

Iar ei o fac, dar doar pentru acum,

eternul acum…

Și, de câte ori întrezăresc o rază prin stufărișul de nori,

aceasta moare și se transformă în trecut,

în moarte, în uitare.

Inimile oamenilor bat,

dar viețile lor par blocate într-o buclă opacă

care le astupă orizonturile.

 

Nimeni nu mai caută ziua de mâine sau ziua de apoi;

totul se rezumă la azi.

Trăiesc pentru azi, în bucla uitării,

unde cerul este doar un punct alb,

o coală de hârtie

pe care sunt desenate pete albastre printre nori.

Cântecele care odată răsunau ca un ecou

coboară agale, spre lumesc, spre acum,

devenind doar zgomot.

 

Îmi întorc pentru o clipă privirea,

iar când revin, constat că pe pământ este noapte.

O noapte a minții, un ger al inimilor,

un teatru jucat de niște păpuși

care nu mai au suflet.

Un foc care arde în el suflete trase la indigo,

gătind totodată o masă la popotă.

Gândurile lor sunt prea des ancorate în prezent,

fără să se gândească la speranță.

 

Inimile noastre gem,

asemenea unui urs trezit din hibernare,

și tânjesc.

Tânjesc după acum, mereu după acum.

În acest univers al imediatului,

speranța devine o relicvă uitată,

iar viitorul, o iluzie nedefinită.

Ne-am pierdut în căutarea continuă a prezentului,

ignorând posibilitățile infinite ale zilei de mâine.

 

În acest decor sumbru,

nevoia de a găsi ceva mai profund

devine stringentă.

Trebuie să ne amintim că există mai mult

decât acest moment efemer,

că dincolo de nori, lumina încă strălucește.

Să ridicăm privirea și să o căutăm,

să credem că speranța nu piere,

nici măcar în cele mai întunecate nopți.

 

Poate că în acea speranță,

în acel strigăt tăcut al inimilor noastre,

vom găsi puterea de a depăși

această noapte a minții.

Poate că, în căutarea zilei de mâine,

vom redescoperi adevăratul sens

al existenței noastre.

Și poate că, într-o zi,

vom învăța să trăim nu doar pentru acum,

ci pentru eternitatea

care ne așteaptă dincolo de acum.

 

Poezia ne vorbește despre ce este dincolo de acum?!

Poezia dincolo de acum, vorbește despre dorul care nu este doar al nostru, ci și al celor care nu mai sunt printre noi. Privindu-ne dincolo de nori, ei văd nu doar absența lor în viețile noastre, ci și absența a ceva mult mai profund: sensul, direcția, dorința de a mai privi în sus. Degradarea lumii nu este doar materială, ci și sufletească. Deoarece am devenit prizonierii unui „acum” care refuză să-și mai asume viitorul, al unei existențe în care am uitat de unde venim sau încotro mergem.

Platon, în mitul peșterii, vorbea despre oameni care trăiesc încătușați, privind umbrele proiectate pe peretele unei grote, fără să-și poată întoarce privirea spre adevărata lumină. Oare nu suntem și noi la fel? Prinși în iluzia unui prezent care înghite tot, incapabili să mai vedem dincolo de pereții invizibili ai propriei realități? Iar cei plecați, cei care au trecut pragul acestei lumi, poate ne privesc exact ca pe acei prizonieri. Și, cu un ultim efort, încearcă să ne arate că există mai mult, că există un „dincolo”, doar ca noi nu mai știm cum să ascultăm.

Din perspectivă psihologică, fenomenul „anomie” descris de Émile Durkheim se potrivește acestei degradări a lumii în care trăim. Anomia este pierderea normelor și valorilor care ofereau cândva stabilitate și sens, o stare de derivă în care societatea nu ne mai oferă repere clare. Poate că și cei care ne privesc din cer văd această prăbușire a lumii noastre, acest haos al unui timp care a uitat să mai aibă răbdare.

Ne este dor de cei plecați, dar poate că și lor le e dor de noi. Poate că suspină atunci când ne văd rătăcind fără țintă, fără credința că există un mâine care merită construit. Poate că privesc spre noi cu tristețea unei lumi care se îndepărtează tot mai mult de cer, tot mai mult de sine.

Poezia dincolo de acum vorbește despre acest dor dublu, despre cei care s-au ridicat deasupra norilor și cei care au rămas jos, privind fără să mai vadă.Și poate că undeva, în acel spațiu dintre lumi, între trecut și viitor, între noi și ei, se află încă o punte invizibilă, un loc unde speranța mai poate exista. Poate că, ridicând privirea dincolo de acest prezent captiv, vom învăța să vedem din nou lumina care ne va călăuzi spre un viitor mai bun.

Citește și: https://www.tonisao.ro/cele-7-pacate-capitale-in-era-digitala/

Cumpără cărțile: https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean

 

Ultimele articole

Când te-am găsit, am înțeles…

Când te-am găsit, am înțeles... Mi-am dorit o floare, dar Dumnezeu mi-a trimis ploaia. Iar eu, neînțelegând...

Între vis și realitate: libertatea de a ne imagina și curajul de a trăi

Între vis și realitate: libertatea de a ne imagina și curajul de a trăi Visul...

Firul nevăzut al iubirii și suferinței

Firul nevăzut al iubirii și suferinței: moștenirea, timpul și ceea ce nu poate fi...

Iubirea: între zbor și rădăcini

Iubirea: între zbor și rădăcini Căutăm iubirea ca pe un liman, ca pe un loc...

Vezi și ...

Când te-am găsit, am înțeles…

Când te-am găsit, am înțeles... Mi-am dorit o floare, dar Dumnezeu mi-a trimis ploaia. Iar eu, neînțelegând...

Între vis și realitate: libertatea de a ne imagina și curajul de a trăi

Între vis și realitate: libertatea de a ne imagina și curajul de a trăi Visul...

Firul nevăzut al iubirii și suferinței

Firul nevăzut al iubirii și suferinței: moștenirea, timpul și ceea ce nu poate fi...