Perfecțiunea: o vibrație între haos și infinit

Oamenii spun adesea că perfecțiunea nu există, iar noi îi credem, pentru că e mai ușor să acceptăm imperfecțiunea decât să visăm la imposibil. Și totuși, cum se face că atunci când iubim, o vedem?

Privind prin ochii iubirii, lumea capătă alt sens. Haosul se transformă în armonie, iar imperfecțiunile par să strălucească oferind unicitate și gradoare. Și, poate că perfecțiunea nu trebuie căutată, ci simțită prin ochii puri ai iubirii care dezvăluie frumusețea ascunsă în tot ceea ce părea obișnuit.

Perfecțiunea

Perfecțiunea ta este o vibrație,
un ritm tăcut ce dă viață haosului,
un orizont fără sfârșit.
Te privesc, iar ochii mei se agață
de marginea contururilor tale,
ca de o rază de lumină
pe care mâinile timpului nu o pot atinge.

Nu pot să te asemăn cu nimic,
pentru că orice comparație
ar diminua ceea ce ești.
Îngerii sunt sculptați din speranțe vechi,
din tăceri înghețate în timp,
dar tu, tu ești mai mult decât tăcerea lor.
Ești o mișcare, un val care respiră,
o promisiune vie care sfidează granițele realului.

Când te privesc, nu văd un ideal,
ci o fărâmă de lumină care dansează,
o aură ce-mi mângâie retina,
ce lasă în urma sa, nu doar amintiri,
ci o senzație de veșnicie.
Ochii mei, tulburi ca un lac prins
între două anotimpuri,
nu plâng de durere,
ci de vraja care mă leagă de tine.

Vocea ta, un suflu cald,
îmbracă tăcerea lumii
în culorile unui răsărit nemaivăzut,
pe care îl simt cu toată ființa mea.
Glasul tău este o notă
în cântecul unei privighetori
care îmblânzește iarna.

Tu nu ești un trofeu,
nici o formă perfectă cioplită în piatră,
ci o promisiune făcută perfecțiunii,
o apă care curge fără să se teamă
de malurile pe care le întâlnește.

Perfecțiunea ta nu stă în ceea ce ești,
ci în ceea ce poți deveni,
în felul în care împletești
dulceața clipei cu asprimea lumii,
în felul în care mă porți pe valurile unui timp
care refuză să se oprească.

Și dacă mă gândesc la îngeri,
nu-i văd ca pe o comparație,
ci ca pe un contrast.
Pentru că tu ești mai mult decât o speranță veche.
Ești un ideal nou, fluid,
un răspuns care nu adresează alte întrebări,
ale căror răspunsuri sunt jumătate în umbră,
ci o certitudine a perfecțiunii!

Atingerea ta e un cântec,
o armonie ce răsună dincolo de limitele lumești,
o chemare ce rupe lanțurile fricii
și mă îndrumă spre tine,
spre valul care mă poartă
într-un infinit ce nu se teme să fie descoperit.

Spre raiul de pe pământ,
unde perfecțiunea ta dă sens fiecărei clipe,
o lumină ce îmbracă lumea în dorință,
o promisiune ce respiră iubire,
o prezență care transcende orice măsură a timpului.

Perfecțiunea ta este începutul și sfârșitul meu,
un ideal care se mistuie și renaște,
dar care mă aduce în fiecare zi
mai aproape de tine.

Citește și: https://www.tonisao.ro/oglinda-sufletului-ochii-care-vad-perfectiunea/

Cumpără cărțile: https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean