Ferit de lumină mă ascund în obscur,
Fără nici o speranță, fără nimeni în jur,
Cu tristețea în suflet și-o dragoste scrum
Încerc să fiu tare, să umblu pe drum.
Pe drumul cel molcom și plin de noroi,
Singur, pierdut în vânturi și ploi,
Încerc să ajung la mitul glorios
Al dragostei pure și fără folos.
Ajung în mocirlă și încerc în zadar
Să-i văd strălucirea o dată măcar,
Să-i simt nebunia iubirii în piept,
Dar în lumea cea oarbă nimic nu e drept.
Mă clatin pe drum și încerc să găsesc
Dragostea ta, căci mult te iubesc,
Încerc să găsesc sclipirea din noi,
Dar ajung într-un loc plin de nevoi.
Aici este o noapte fără stele pe cer,
E o lume pierdută într-un vid efemer;
Aici este locul în care trăiesc,
Și calea pustie pe care pășesc.
Mă împiedic de-o poartă ce nu are zar,
Ce-mi chinuie viața ca un coșmar
Mă face să cred că tot s-a sfârșit
Iar dragostea-ți dulce, se pare a murit.
