Proză și poezii

La tine-n suflet e răcoare,
În mintea ta este năduf,
Privirea ta-i o închisoare,
Iubirea ta e într-un burduf..

La mine-n inimă e foc,
În gânduri o'ncleștare,
Privirea ta fără noroc,
Apasă și mă doare.

Tu nu mai ești că la început,
Tandră, iubitoare…
Căci farmecul ți l-ai pierdut
Ești fără de culoare.

Și nu mai ești fata din nori
Iubita mea frumoasă,
Acum te-aștept să vi în zori,
Dar tu ai altă casă.

Cuvintele ce le rosteai
Erau o simfonie,
Acuma văd că mă mințeai,
Ca mine sunt o mie.

Și mă întreb ce le spuneai?
La stelele din noapte,
Când altă palmă tu țineai,
Altuia-i spuneai șoapte.

Și el credea că te-a găsit
Că ești prea cuviincioasă,
Dar după un timp l-ai părăsit,
Căci ești o mincinoasă.

 Mi-e dor de infinitul vocii tale,
 De tresaririle și clipele de-amor,
 De buzele-ți roșii ca două petale
 De zâmbetul ce ți-l ador. 

 Mă pierd prin vidul uitării
 Ca un licurici prins de răsărit,
 Singur într-o lumea a divinizării,
 Înconjurat de toți și de toți părăsit.

 Mi-e dor de nopțile senine,
 Când ne plimbam neabătuți,
 Privind la stelele divine,
 Și așteptând să mă săruți.

 Corpul mi s-a transformat în închisoare,
 Iar inima îmi plânge nevăzut,
 Pe față mi se văd zambete chioare
 În suflet însă ele sunt de necrezut.

 Mi-e dor să-mi fie dor de nerăbdare,
 Când inima îmi galopa neîntrerupt
 În suflet n-aveam nicio apăsare
 Apoi ceva între noi s-a rupt.

 Mi-e dor să ne-auzim bătând la tastatură
 De nopțile când așteptam să îmi răspunzi,
 De dragostea ce ți-o purtam fără măsură
 Eu te iubesc, dar tu te-ascunzi…

 Și de-aș deschide o lume nouă-n fața ta,
 Tu tot ai fi pe-afară, 
 N-ai știi că te pot ajuta,
 Și nici că timpul zboară.
  
 Îți spui că mâine vei intra,
 De unde atâta grabă?
 Încă o zi, nu va conta
 -       Las că mă pun pe treabă.
  
 Și dimineața când răsar, 
 În două lumi, un Soare
 Tu nu-ți vezi viața un lăstar,
 O vezi o închisoare.
  
 Apoi începi să te gândești
 Că nu ai invitație,
 Așa-i la curțile domnești
 Tu nu faci figurație.
  
 Și de te-aș duce cu al tău pat,
 În lumea’ încântătoare, 
 Tu tot vei fi preocupat
 Că nu ai ajutoare.
  
 Și ori și cât aș încerca
 Tu vei fugi de mine,
 Crezând că te vei descurca,
 Oricum tu știi mai bine.
  
 Când timpul tău se va fi scurs
 Vei cere ajutorul,
 Purtând cu tine un discurs
 Că timpu-i trădătorul.
  
 Vei face timpul vinovat,
 De-a ta procrastinare
 Vei spune că ești motivat,
 Dar nu vrei o schimbare. 

 Suntem făcuți din păcat
 Și scăldați în durere,
 Ca un chin îndurat
 Revărsat din plăcere.
  
 Suntem o nimfă amară
 Pierdută-n pustiu,
 Un ghimpe în coastă
 Depistat prea târziu.
  
 Suntem făcuți din cenușă,
 Prin foc perpeliți,
 Ca un pumn în mănușă
 Mereu răzvrătiți.
  
 Suntem o ființă iubită
 Ce-n vise trăim,
 O stea pe orbită,
 Pe un cer anonim. 

 Pe cer sunt stele ce se sting,
 În lume inimi ce înving.
 Pe cer sunt aștrii ce sclipesc,
 În lume oameni ce iubesc.
  
 Pe cer sunt raze care mor,
 În lume gânduri care dor.
 Pe cer sunt nori ce îngrădesc,
 În lume oameni ce greșesc.
  
 Pe cer sunt vise ce se-aprind,
 În lume doruri ce cuprind.
 Pe cer sunt îngerii în zbor,
 În lume oameni care mor.
  
 Pe cer sunt păsările-n stol
 În lume visele în gol.
 Pe cer sunt forme ce uimesc,
 În lume oameni ce răzbesc.
  
 Pe cer sunt ochi care privesc,
 În lume oase ce trosnesc.
 Pe cer sunt goluri care dor,
 În lume inimile-n zbor.
  
 Pe cer sunt linii care cresc,
 În lume oameni ce postesc.
 Pe cer sunt porțile de fier,
 În lume oamenii în ger.
  
 Pe cer stă astru ce-l iubesc,
 În lume fata ce-o doresc.
 Pe cer sunt lacrimi purpurii,
 În lume visele târzii.
  
 Pe cer văd stele, dar și nori,
 În lume oameni și erori.
 Pe cer sunt flăcări ce domnesc,
 În lume oameni ce plătesc.
  
 Pe cer ard stelele cu foc,
 În lume oameni cu noroc.
 Pe cer sunt îngerii în zbor,
 În lume lacrimi care dor…