Uneori, iubirea noastră e ca o călătorie pe o mare tulbure, unde frumusețea momentului este umbrită de conștientizarea fragilității sale. Această poezie este o reflecție asupra iubirii care împletește dorul, pierderea și nostalgia, într-un dans al contrastelor. Nu uitați că nimic nu este de două ori la fel. Nici locurile, ale căror decoruri se schimbă mereu, nici oamenii, care se legăna precum umbrele timpului, nici dragostea, care arde mereu cu o altă intensitate.
Iubirea noastră e…
Iubirea noastră este…
Ca două lumini care răsar din întuneric,
dar nu pentru a alunga noaptea,
ci pentru a-și reflecta strălucirea
pe marginea unui vis.
Ca două izvoare ce se întâlnesc
într-o vale pierdută,
apoi se despart fără să privească înapoi,
lăsând pietrele ude de dor.
Ca doi nori ce se împletesc pe cer,
formând umbre pe pământul sterp,
o atingere care promite ploaie,
dar care se pierde înainte de furtună.
Ca două linii trasate pe aceeași hartă,
mereu aproape, dar niciodată unite,
o călătorie ce-și risipește sensul
între granițe imposibile.
Ca doi vulturi ce plutesc peste prăpăstii,
fără să știe dacă vânează sau doar visează,
o iubire în care înălțarea
nu exclude căderea.
Ca două umbre proiectate de aceeași lumină,
dansând pe zidurile tăcerii,
un joc al formelor efemere
într-o lume ce refuză să moară.
Analiză: Iubirea noastră e…
Această poezie este o călătorie emoționantă printre valurile contrastelor ce definesc iubirea. Este o oglindă în care se reflectă nu doar lumina, ci și umbra. Aceasta vorbește despre dor și pierdere, despre frumusețea întâlnirii și inevitabilitatea despărțirii. Pentru că iubirea este o pendulare între ceea ce a fost și ceea ce ar fi putut fi, o poveste scrisă cu ambele mâini, una care ține, alta care lasă. Pentru că în cele din urmă rămânem cu o singură iubire, în timp ce pe toate celelalte le pierdem.
Dar poate că tocmai această fragilitate este ceea face iubirea atât de prețioasă. Ca stelele care se pierd în zare, ca frunzele purtate de vânt, iubirea ne învață că efemerul nu este o slăbiciune, ci un dar. Fiecare moment este unic, iar fiecare zâmbet, o clipire a eternității. Și chiar dacă adesea aceasta este efemeră, trebuie să ne bucurăm de ea atât cât o să dureze. Pentru că iubirea nu este un obiect dintr-o colecție sau un nume într-o listă, ci o experiență ce trebuie trăită, o amintire care merită păstrată într-un colț luminos al inimii noastre.
Iubirea noastră e… O amintire frumoasă!
Așa că, vă invit să vă gândiți la propria voastră călătorie pe această mare tulbure a iubirii. Poate vă amintiți de acele momente care au ars cu o intensitate copleșitoare, de frunzele toamnei purtate de vânt, de barca care se legăna pe mări necunoscute. Poate vă revin în minte plimbările sub clar de lună, când tăcerea era suficientă pentru a simți totul.
Poate vă amintiți floarea purtată la ureche într-o zi de vară, doar pentru că iubirea făcea ca orice gest să pară perfect. Sau de râsetele care răsunau printre străzile pustii, când toată lumea părea să fii amuțit. Poate vă gândiți la diminețile în care cafeaua avea un gust mai bun doar pentru că o sorbeați amândoi din aceeași ceașcă sau la ploaia care v-a prins fără umbrelă și care, în loc să vă ude, v-a făcut să râdeți până la epuizare.
Și apoi să vă gândiți că, indiferent de cum s-a încheiat povestea voastră, aceste momente nu au fost trăite în van. Și că aceste clipe sunt ca niște bijuterii rare ce se ascund în colțurile luminoase ale sufletului nostru, ca niște sclipiri care ne șoptesc că, măcar pentru o clipă, am trăit ceva cu adevărat pur. Și poate, printre rânduri, veți găsi curajul să deschideți din nou acea ușă a inimii, să îmbrățișați nu doar ceea ce a fost, ci și tot ce ar putea să mai fie, cu aceeași pasiune, cu aceeași magie care face timpul să se oprească.
Pentru că toate aceste iubiri, chiar și cele pierdute, au avut un scop: să ne învețe cum să trăim adevărata dragoste. Fiecare clipă de dor, fiecare zâmbet împărtășit, fiecare sărut furat sub stele au fost niște lecții subtile, menite să ne modeleze sufletul pentru ceea ce urmează.
Pentru că atunci când aștepți suficient, descoperi că multe dintre lucrurile pe care le așteptai nu-ți sunt de fapt necesare, pentru că acestea au fost mereu acolo, ascunse adânc în inima ta.
De aceea trebuie să colectăm în amintirea noastră toate aceste lecțiile și clipele frumoase, pentru că altfel vom ajunge să ne punem un zăvor pe inimă, pierzând nu doar trecutul, ci și șansa de a trăi din nou acea iubire intensă care ne făcea să simțim că trăim cu adevărat.
Citește și: https://www.tonisao.ro/sa-nu-mi-ceri-visele-inapoi/
Cumpără cărțile: https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean