Când te-am găsit, am înțeles…
Mi-am dorit o floare,
dar Dumnezeu mi-a trimis ploaia.
Iar eu, neînțelegând taina stropilor,
m-am grăbit să-mi deschid umbrela,
ca și cum aș fi putut fugi
de ceea ce era menit să hrănească pământul.
Mi-am dorit o iubire care să-mi fie acasă,
dar am întâlnit doar suflete în trecere.
Le-am adunat ca pe niște flori abia înflorite,
dar vântul le-a purtat parfumul departe,
lăsându-mi în palme doar umbra frumuseții lor.
Mi-am dorit să fiu puternic,
dar în schimb am primit greutăți care m-au doborât.
Care mi-au împovărat pașii,
mi-au rănit palmele,
care m-au aruncat la pământ
și m-au făcut să mă îndoiesc de mine.
Mi-am dorit liniște,
dar am primit în schimb furtuni,
care m-au smuls din locul pe care îl credeam acasă,
care mi-au stins lumina, mi-au spart ferestrele,
lăsându-mă să rătăcesc prin întuneric,
fără să știu dacă zorii
vor mai găsi vreodată drumul spre mine.
Mi-am dorit un drum ușor,
dar am pășit pe cărări presărate cu spini.
Am pășit ezitand pe drumul vieții,
rănindu-mi tălpile în cioburile împrăștiate pe asfalt,
și m-am oprit în fața unor ziduri,
care trebuiau să fie porți.
Dar toate acestea m-au învățat să te iubesc…
Ca un pas risipit în vânt,
am rătăcit fără să știu
că fiecare drum mă ducea tot mai aproape de tine.
Fiecare ezitare, fiecare pas greșit
mă îndrepta, fără să știu,
spre locul unde inima mea trebuia să fie.
Am învățat să îți recunosc sufletul
printre cei care au trecut și s-au pierdut,
să-ți aud glasul chiar și în tăcere,
să-ți simt prezența înainte ca pașii tăi să ajungă la mine.
Fiecare rană a fost o ușă
deschisă spre ceea ce trebuia să fiu lângă tine.
Fiecare furtună a măturat ceea ce nu eram.
Fiecare pierdere a lăsat în mine loc
pentru iubirea pe care acum ți-o port.
Iar acum, când te privesc, înțeleg
că nu te-aș fi putut iubi altfel,
că a trebuit să cunosc dorul, trădarea și rătăcirea,
doar ca să știu să prețuiesc clipa în care te voi găsit.
Pentru că tu ești răsăritul care îmi aprinde cerul,
liniștea care îmi adoarme furtunile,
ești fiorul cald al serilor nesfârșite,
locul unde timpul își pleacă fruntea și tace.
Citește și: https://www.tonisao.ro/dansul-elementelor/