„Când celălalt îți stinge lumina” este o poezie profundă și emoționantă pe care am scris-o pentru a explora temele singurătății, disperării și căutării iubirii.

În această poezie, vă conduc printr-o călătorie emoțională și intensă, în care personajul principal se confruntă cu obscuritatea și tristețea, în timp ce caută în zadar iubirea pierdută.

Într-o lume pe care o percep ca fiind nedreaptă și oarbă, personajul se luptă cu sentimentul de pierdere și suferință, în timp ce se confruntă cu realitatea dură a iubirii care a murit.

Această poezie este o meditație asupra durerii, a singurătății și a dorinței neîmplinite, oferind o privire introspectivă asupra luptei interioare și a căutării sensului în mijlocul disperării.

Când celălalt îți stinge lumina 

Ferit de lumină mă ascund în obscur,

Fără nici o speranță, fără nimeni în jur,

Cu tristețea în suflet și-o dragoste scrum

Încerc să fiu tare, să umblu pe drum.

Pe drumul cel molcom și plin de noroi,

Singur, pierdut în vânturi și ploi,

Încerc să ajung la mitul glorios

Al dragostei pure și fără folos.

Ajung în mocirlă și încerc în zadar

Să-i văd strălucirea o dată măcar,

Să-i simt nebunia iubirii în piept

Dar în lumea cea oarbă nimic nu e drept.

Mă clatin pe drum și încerc să găsesc

Dragostea ta, căci mult te iubesc,

Încerc să găsesc sclipirea din noi,

Dar ajung într-un loc plin de nevoi.

Aici este o noapte fără stele pe cer,

E o lume pierdută într-un vid efemer;

Aici este locul în care trăiesc,

Și calea pustie pe care pășesc.

Mă împiedic de-o poartă ce nu are zar,

Ce-mi chinuie viața ca un coșmar

Mă face să cred că tot s-a sfârșit

Iar dragostea-ți dulce, se pare a murit.

Analiză pe text: Când celălalt îți stinge lumina

Singurătate și disperare: „Ferit de lumină mă ascund în obscur, Fără nici o speranță, fără nimeni în jur.” Personajul se simte singur și fără speranță, ascunzându-se în obscuritate și încercând să rămână puternic în ciuda tristeții care îl copleșește.

Căutarea iubirii: „Pe drumul cel molcom și plin de noroi, Singur, pierdut în vânturi și ploi, Încerc să ajung la mitul glorios Al dragostei pure și fără folos.” Personajul este pe un drum dificil, plin de obstacole, în căutarea unei iubiri pure și necondiționate. Această căutare pare să fie zadarnică, ceea ce adaugă la sentimentul de disperare.

Lumea nedreaptă: „Mă clatin pe drum și încerc să găsesc Dragostea ta, căci mult te iubesc, Încerc să găsesc sclipirea din noi, Dar ajung într-un loc plin de nevoi.” Poezia exprimă sentimentul că lumea este nedreaptă și că iubirea adevărată este greu de găsit. Personajul se simte pierdut într-o lume oarbă unde nimic nu pare să fie drept.

Dorința nesatisfăcută: „Aici este o noapte fără stele pe cer, E o lume pierdută într-un vid efemer; Aici este locul în care trăiesc, Și calea pustie pe care pășesc.” Personajul este profund îndrăgostit și își dorește să regăsească iubirea pierdută. Însă, în ciuda eforturilor sale, ajunge într-un loc plin de nevoi, ceea ce amplifică sentimentul de disperare.

Pierdere și suferință: „Mă împiedic de-o poartă ce nu are zar, Ce-mi chinuie viața ca un coșmar Mă face să cred că tot s-a sfârșit Iar dragostea-ți dulce, se pare a murit.” Poezia se încheie cu o notă de tristețe profundă, sugerând că iubirea pe care o căuta personajul a murit. Acest lucru îi aduce un sentiment de pierdere și suferință, amplificând sentimentul de singurătate și disperare.

Variantă recitată:

Cumpără cartea:

https://www.niculescu.ro/catalogsearch/result/?q=antoniu+sintimbrean

Versiune în limba engleză: https://www.tonisao.ro/lost-in-loves-labyrinth