Glasuri târzii îmi cântă la fereastră,
Dar nu eşti tu; cum ai putea să fii?!
Privighetoarea mea măiastră,
Eu te aştept, dar tu nu vii!

Căldura ta o simt, dar ea mă îngheaţă,
Mă trece un fior sublim,
Şi parcă în mintea mea e ceaţă,
Iar visu-n doi e-un acronim.

Parfumul tău îl simt de dimineaţă,
Dar nu eşti tu, el vine de la crini;
În curte florile se-nalţă,
La mine-n suflet, doar arini.

Sărutul tău pe buze îmi coboară,
Şi parcă simt că mă desprind,
De corpul meu ce parcă zboară,
De corpu-mi palid, suferind.

Şi nici nu ştiu dacă trăiesc
Sau este doar visare,
Oricum ar fi, eu te iubesc,
Căci inima-mi tresare.

Iubirea ta în noapte grea mă lasă,
Lumina ei se pierde în pustiu.
La fel şi dragostea-ţi măiastră
Care se scurge-n ceas târziu…

În două lumi acum plutesc,
Pierdut în depărtare,
În amândouă te iubesc,
Dar însă, știi tu, oare?