Lună: noiembrie 2020

Doamne, cât te mai iubesc

Eu îţi spun iubita mea,
Pentru mine eşti o stea.
Zi și noapte îţi şoptesc:
„Doamne, cât te mai iubesc”.
 
Zi de zi aș vrea să-ți dau
Inima-mi fără să stau,
Nici nu trebuie să gândesc,
„Doamne, cât te mai iubesc”.

Ești mereu la mine-n gând,
Te văd în vise rând pe rând,
Te văd pe drumul ce pășesc,
„Doamne, cât te mai iubesc”!

Sus pe cer de aș putea,
De pe boltă aș lua o stea,
Ție să ți-o dăruiesc,
„Doamne, cât te mai iubesc”.

Noaptea tu mi-o luminezi,
Inima-mi resuscitezi,
Toată ziua te privesc,
„Doamne, cât te mai iubesc”.

Venin

Privind spre mãrile de ceară
Sau spre cerul cel senin,
Văd cum vin încet pe seară,
Cupe albe cu venin.
 
De sub mari, de după ape,
De sub umbra unui pin,
Nori încearcă să îngroape
Curcubeul cel divin.
 
Oamenii din lumea oarbă,
De sub cerul cristalin,
Vor iubirea să o soarbă,
Și să-o umple cu venin.
 
Norii toți de-ar fi să piară,
Timpul să se scurgă lin,
Am fugii de-a sorții gheară,
Ce ne umple de venin.

Dar din codrii nemuririi,
Vine-un șarpe otrăvit,
Ce-n fântâna tinereții,
Mult venin a azvârlit.

M-am lăsat pradă uitării
Și cu timpul m-am convins,
Că povara depărtării,
Pe noi, amândoi ne-anvins!

%d blogeri au apreciat: