Lună: august 2020

I don’t need wings

I have wings but I can’t fly
I have eyes but I am blind
I have a mouth but I can’t taste
I have a heart but no heart rates.
 
I don’t have wings but I can fly
When I look above the sky
When I see you in my dreams
I can fly, I don’t need wings.
 
I can see without my eyes
A shining star on the darkest sky
I see love deep in my heart
I am lost and you are far.
 
I have tasted but I don’t know
Is it you or just a blow
Just a whisper in my head
Lost in seconds that just passed.
 
I’m alive but also dead
It all happened in my head
All the love I have for you
I don’t know,
It’s false or true?

Viața din vis

Te caut adânc în sufletul meu,
Căci tu-mi ești alinarea,
La fel cum semnul cel de pleu,
Pe drum îmi arată calea.
 
În vise te găsesc râzând,
Tu zână fermecată,
Dar zorii mă găsesc strigând,
Că nu mai vii odată.
 
În minte-s multe amintiri,
Ce nu au fost vreodată,
Și întâmplări trandafirii,
Trăite-n altă viață
 
Ca visele ce pier ușor,
Mi-e gândul tot la tine,
Și nu-mi doresc decât să mor,
Că nu ești lângă mine.
 
În mintea mea se scurge anost,
Povestea-ți nefardată,
Și conversații fără rost,
Ce n-au loc niciodată.
 
De multe ori încerc s-aduc
Un strop din vis în viață,
Dar visul e un simplu truc
Iar viața-i o paiață.
 
Când amintirile mă năpădesc
În ceață cad deodată;
În care lume te iubesc ?
Eu nu voi știi vreodată!
Voce: Denice-Florina Nester Grigore

Somnul de veci

Când somnul cel de veci te paște,
Timpul rămas e mult prea scurt,
La toți să poți să dai de veste
Și la cei dragi, câte-un sărut.
 
Imaginează-ți a ta viață,
Ce lasă al trăirii drum,
Că înflorește încă-o dată,
Ca Pheonixul, din propriul scrum.
 
Dar viața-ți draga, acum este moartă,
Iar oglindirea ei e la apus.
Iubirea, tot ce-a fost odată…
Tu le-ai lăsat, nimic n-ai spus.
 
Din anii mei să pot, ți-aș da,
Să stai iar lângă mine,
Să pot să fiu în preajma ta,
Căci știu cât e de bine.
 
Din lume ai plecat, o știu,
Și-acuma lumea-mi moare.
E ca un cer, imens pustiu…
Albastru fără Soare…
 
Ușor, ușor pe boltă se văd stele,
Ce strălucesc aprins și luminos,
Ca inima cuprinsă de durere,
Ce-și rupe încet, elanul credincios.
 
Pe cer te caut printre nori,
În noaptea cea de gheaţă,
Şi uneori mă trec fiori
Când dorul tău m-apasă.
 
Acum tu nu mai poţi vedea,
Ce am făcut cu mine,
Şi nici nu mă poţi ajuta,
Când nu mai am pe nime.
 
O vorbă să-ţi mai spun aş vrea
O vorbă doar cu tine.
Căci tu eşti fericirea mea,
Eşti totul pentru mine!

Luceafăr decăzut

Inimă vrăjită în piept ţi-am sădit,
Copil fără mamă, te văd părăsit,
Te văd cum te legeni cu părul bălai
În timp ce te-ndrepţi agale spre rai.


Te văd cum te-mpiedici şi cazi printre nori
În lumea cea oarbă şi plină de flori.
Te-aud cum suspini, privind către cer,
Spre bolta cerească învăluită-n mister.


Cu lacrimi pe față te văd cum tresari
La contactul cu lumea asmuţită cu pari,
Te văd cum ridici mâna spre cer,
Dar între tine şi el... stă o poartă de fier.


Încerci să ajungi pe ceru' infinit
Te cațeri pe boltă, dar tot s-a sfârşit.
Încerci să ajungi iarăși în cer,
Unde eşti regele veşnic stingher.


Iubirea te-apasă tot mai în jos
Te-afunzi în pământul acesta mâlos.
Încerci să înoţi, plutind efemer,
Dar nu vei ajunge niciodată în cer.


Cerul cel negru pentru tine-a pierit
Căci ziua cea rece îndat' te-a înghițit.
Te-a izbit dimineaţa, ca iarna un ger,
Şi Soarele mândru ce arde pe cer.


Azi nu e noapte, azi nu e ieri,
Deşi se-nserează, nici tu nu mai speri
Nu speri că vreodată vei izbuti
Nu speri că vreodată lumea-i iubii!


Din rege ce-ai fost acum eşti sărman,
În lumea cea oarbă, fără vreun ban,
Pierdut printre oase ce imploră spre cer
Să-i lase să treacă de poarta de fier.


La poarta de fier baţi tu acum,
Dar într-o clipă aceasta se transformă în scrum,
Totul se pierde într-un nor bizar,
Iar inima ta se umple de amar.


Neîncetat ai iubit ochii pustii,
Dar acum ai ajuns să nici nu-i mai ştii;
Ai avut nemurirea trăiri pe cer
Şi-ai ajuns între oameni învăluiți în mister.


Iubirea de oameni te-a tras în jos
Dar iubirea ta, e fără folos,
Ai ajuns într-o vale, departe de cer
Uitat, fără viaţă, cu un suflet de fier.


Luceafăr decăzut învăluit în mister,
Coborât printre oameni de-acolo din cer,
N-ai găsit ce ai căutat,
Dragostea mare pentru care-ai plecat.

Acum ești închis într-o lume de jar,
Umplută de ură și plină de-amar,
Te gândești mereu la albastrul ceresc,
În timp ce devii mai pământesc.

Azi nu-i iubire, mâine e ieri
Deși niciodată n-ai încetat să mai speri,
Mâine e azi, trecutu-i etern
Iar locul tău e cu noi în infern.


Iubind desculți prin ploaie

Când norii negri pier plângând,
Eu stau ascuns în noapte,
Ca un hoinar, desculț, flămând
Ce s-a pierdut în șoapte.
 
Pe cerul negru scânteind,
Văd Luna cum apare,
Apoi văd stelele bârfind,
Și dragostea ce-mi moare.
 
Picuri de apă ce-au căzut,
Acuma curg șiroaie,
Cu-n vuiet scurt, neabătut,
Ce inima-mi îndoaie.
 
Din râuri mici, ce curg ușor
Un lac crește în vale,
La fel cum crește al meu dor
De mult proptit în zale.
 
Ca picurii ce cad scobind,
În pietre pe hotare,
Sunt vise ce le văd plutind,
Dar fără-o alinare…
 
Sunet de tobe-aud în cer,
Lumini ce pier în zare,
Gânduri ținute în eter.
Și-un suflet care moare…
%d blogeri au apreciat: