26 ianuarie 2013

Odată cu maturizarea oameni încep să îşi repete unul altuia „coboară cu picioarele pe pământ, nu mai visa”. Dar cum aş putea  eu, să nu mai visez, când ştiu că tot ce mă înconjoară sunt de fapt visele celor din trecut? Adesea visele şi imaginaţia ne par fanteziste în prezent, de neconceput chiar, dar fără aceste vise, fără imaginaţie, nu am putea evolua. Este important să existe o doză de realism în visele pe care le avem dar totodată trebuie să fim conştienţi că ce este imposibil astăzi poate fi la ordinea zilei în viitor. Visele şi imaginaţia sunt fapt cheia dezvoltării, cheia progresului, fără ele omul încă ar locui într-o peşteră obscură. Însă adesea visele sunt înşelătoare pentru că ele nu au loc în prezent sau în lumea reală dar cu toate astea uneori apelăm la imaginaţie şi la vise pentru a evada din închisoarea cotidianului, a rutinei zilnice, a realităţii în care trăim. De aceea mulţi preferă visul în locul lumi reale, preferă să (more…)

Copyright secured by Digiprove © 2013 Toni Sao

9 februarie 2013

Eu sunt un om de paie.

Iubirea e o cioara…

La unii infloreste.

Pe mine ma omoara.

Iubirea e o nimfa,

Trairea un pacat.

La tine înflorește…

Pe mine m-a uitat!

La tine vad cum râde,

Pe mine m-a lasat,

Iubirea asta oarba ,

Nascuta din pacat.

Iubirea e o floare,

Sclipirea ei un dar,

O vezi cum infloreste

Dar maine moare iar…

Copyright secured by Digiprove © 2013 Toni Sao

15 februarie 2013

Speranţă!

-Tu pe care toate le izbuteşti,

Ne faci să trăim şi să ne iubim.

Dar eu, nu te mai am în sufletul meu,

Căci,te-am pierdut de mult.

 

Odată cu anii cei grei ai iubirii,

Oarbe şi reci în calea împlinirii.

Uitată şi tristă în inima mea

Căci viata din mine se scurge şi ea.

 

Speranţa iubirii,ce ultima moare,

Ajunse acum pe sfârşit,

Iar flacăra ce îi dădea ardoare,

În apele mării a pierit.

Copyright secured by Digiprove © 2013 Toni Sao

13 mai 2013

Am venit dintr-o lume fără noapte și zi, fără lună și soare, fără flori și petale, dintr-o lume presărată cu o ceață deasă ca o molimă, ca un drum care te poartă spre nicăieri, ca o poartă întredeschisă prin care poți vedea,dar niciodată nu poți trece, o ceață care îți cuprinde sufletul și ființa, te înneacă cu densitatea ei,dar care nu te lasă să mori, nu te lasă să fii fericit, nu te lasă să iubești și nu te lasă să fii iubit. Ea te lasă să putrezești de viu pe un tărâm pierdut, să suferi cumplit până moartea e aproape, iar apoi…totul se repetă ca o morișcă care se învârte, ca un carton care plutește în derivă sau ca o scoică pierdută în deșert. Dar, toate astea s-au sfârșit în momentul în care privirea ta mi-a luminat calea, zâmbetul tău m-a ghidat prin întuneric, iar frumusețea ta m-a făcut să izvorăsc, să renasc, să înfloresc ca un cactus în deșert.M-a făcut să aștept viața, căci până acum am așteptat moartea, m-a făcut să ies la lumină pentru că până acum am fost în întuneric. Tu și lumina ochiilor tăi m-ați făcut să biruiesc în întuneric, căci cu gingășia ta m-ai adus la lumină, zâmbetul tău m-a făcut să roșesc în obrazul meu palid, iar dragostea ta m-a făcut să schimb lacrimile în zâmbete. Iubirea mea, tu, ești pentru mine steaua polara care mă ghidează pe marea învolburată a lumii, ești soarele care mă încălzește când străbat ținuturile arctice ale vieții, ești umbra răcoroasă la care mă adăpostesc în arșița verii, ești lumina speranței care de mult credeam că a apus; dar, o dată cu tine și a cu a ta splendoare, lumina ei din nou am văzut, iar din inima țăndări călcată în picioare ți-am clădit un templu, dar nu e de-ajuns;  cu fiecare clipă care trece eu templul iubirii îl înalț tot mai sus.

Copyright secured by Digiprove © 2013 Toni Sao