Promoveaza site-ul

Categorii

Donează

Ajutaţi la menţinerea site-ului.

Articole recente

Arhive

Urmărește-mă:

Etichete

Meta

2 iulie 2013

Aprecierea

„Încă cea mai frumoasă!”

Principiul evoluţiei este să vrei întotdeauna mai mult, mai bine, mai repede. Şi nu este nimic greşit în asta, ba din contră, toţi ar trebui să avem aspiraţii mai mari, să încercăm să ne îmbunătăţim în fiecare zi şi să tindem spre absolut. Ceea ce nu realizăm însă, este că limita este infinitul, ceea ce înseamnă că pentru orice mai mult există un mai mult mai mare. Indiferent cât vom avea de mult, mergând pe principiul infinitului, va exista loc de şi mai mult. Drept urmare, absolutul este doar un ideal, nu o ţintă. Bineînţeles, chiar dacă suntem conştienţi că nu avem nici o şansă de a atinge infinitul, asta nu înseamnă că nu trebuie să aspirăm la el. Ce trebuie să facem însă, este să începem să apreciem `multul` sau `puţinul` pe care îl avem. Asta pentru că la majoritatea oamenilor nu le lipseşte aspiraţia sau dorinţa de a avea mai mult, ci sentimentul de apreciere pentru ceea ce au acum. Mergând pe scara infinitului şi dorindu-ne mereu mai mult, uităm să apreciem şi să ne bucurăm de lucrurile obţinute pentru că din clipa în care  dobândim lucrul la care  am visat, deja ne uităm la ceva mai mult. Uităm să apreciem ceea ce avem, ne lipsim de bucuria care vine cu orice `nouă cucerire` şi ne cramponăm mereu pe ideea că acolo undeva există mai mult. Nu realizăm că astăzi avem lucruri la care în trecut doar visam. Cu toate astea nu ne bucurăm de ele, ba din contră, suntem supăraţi că nu avem `şi mai mult`. Moral, ar trebui să primim ceva nou doar dacă în prezent ne bucurăm şi apreciem ceea ce avem, iar în anumite cazuri, ar trebui doar să ne mulţumim şi să apreciem ceea ce avem, fără să mai aspirăm mereu la mai mult. Asta pentru că în viaţă nu ar trebui să conteze cât de mult sau cât de bun este ceea ce am(în comparaţie cu alţii), ci pe cine am lângă mine. Omul evoluează până la un anumit punct după care începe să regreseze, drept urmare nu se încadrează în scara aspiraţiilor spre infinit. Mereu o să apara alţi oameni mai frumoşi decât cei cu care ne înconjurăm, mai deştepţi sau mai `cool`, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la cei pe care ii  avem  doar pentru  că momentan a apărut ceva mai bun. În concluzie, cred că ar trebui să ne redefinim priorităţile şi să trecem aprecierea în faţa aspiraţiei, recunoştinţa în faţa dorinţei şi sufletul în faţa corpului. Pentru că doar apreciind ceea ce avem, ne apropiem de absolut…

Digiprove sealCopyright secured by Digiprove © 2013 Toni Sao

12 iulie 2013

Fericirea

Fericirea este efectul iubirii…

Fascinanta și eternă e clipa fericirii

Atunci când se împletește, cu razele iubirii.

Frumoasã si gingașã e viața noastrã toatã

Atunci când dragostea, splendoarea îsi aratã.

 

 

Umbrită și uitatã e calea ne-mplinirii,

Când sufletul nu-si scaldã, în el seva iubirii,

Palidã si stearsã e clipa despãrtiri,

Când afli cã n-a fost,  în numele iubirii.

 

 

Lucioasã si albastrã e flacãra iubirii,

Când inima-si revarsã, stropii fericirii.

Limpede si caldã e inima iubită

Când dragostea îti bate, întruna la portițã

 

 

Urâtã si nebunã e viata cumpãtatã,

Cãnd dragostea exultã, stearsã si amarã.

Neagrã si  astupatã e calea fericirii,

Când tu nu ai în fațã, razele iubirii.

Digiprove sealCopyright secured by Digiprove © 2013 Toni Sao

23 iulie 2013

jel

Una din cele mai mari virtuţi ale omului este onoarea, pentru unii este cea

mai importantă. Cu toate astea uneori renunţăm la ea fără să ne dăm seama,

fiind absorbiţi de convingeri aburinde,care ne întunecă gândirea şi care ne

fac să nu gândim raţional.

Asta se întâmplă adesea când pierdem, pentru că nu ştim să o facem, nu ştim

să pierdem cu onoare, ne pierdem demnitatea şi încercăm să ne agăţăm cu

dinţii de rezultat, să îl contestăm, să îl negăm sau să facem orice în afară

de a-l accepta. Problema este că întodeauna sunt mai mulţi învinşi decât

învingători, iar problema şi mai mare este că majoritatea dintre învinşi nu

se recunsoc niciodată învinşi. De multe ori pierdem privirea de ansamblu şi

ne concentrăm pe prezent, transformând eşecul într-o tragedie în loc să

acceptăm înfrângerea cu demnitate, după care să ne regrupăm şi să învăţăm

ceva din asta. De multe ori suntem aşa de înguşti în gândire încât nu

realizăm că dacă am pierdut o luptă avem în faţă întreg războiul. Nu

realizăm că cel care ne-a învis tocmai şi-a etalat arsenalul astfel încât

la următoarea bătălie nu va mai avea cu ce să ne surprindă, nu realizăm că

uneori trebuie să cazi pentru a te ridica din nou mai puternic.

Adesea, refunzând să acceptăm realitatea şi agăţându-ne cu dinţii de eşec,

ieşim din tiparele normalităţii, undeva în decor, intr-o zonă gri unde

moralitatea şi demnitatea sunt uitate, unde dorinţa de reuşită cu orice

preţ înlocuieşte gândirea raţională, unde arma cu care încercăm să

întoarcem rezultatele este una murdară, lipsită de demnitate şi onoare.

Dar cu toate astea continuăm să ne afundăm în noroi trăgându-i pe toţi după

noi ,doar pentru simplul motiv că noi nu ştim să pierdem. Adesea avem impresia

că dacă nu putem fi primii cel puțin trebuie să-i tragem sub noi pe cei din față.

Așa ajungem să fim lipsiți de oameni de calitate, de progres și ne scufundăm tot mai adânc

între-o lume a mediocrității.

Digiprove sealCopyright secured by Digiprove © 2013 Toni Sao

%d blogeri au apreciat: